Dr. Alina HALPERN, medic primar pneumologie Dispensarul de Pneumoftiziologie al sectorului 2 București

Antiinflamatoriile nesteroidiene (AINS) sunt larg utilizate în toată lumea ca tratament de primă intenție în afecțiunile infecțioase respiratorii acute, deși determină frecvent reacții adverse în special gastrointestinale (eroziuni, ulcere, hemoragii), hepatice și renale.

Au fost evaluați 143 pacienti cu tuse reziduală cu durata între 2 săptămâni și 6 luni, cu prima consultație într-o perioadă de 12 luni (mai 2015 – aprilie 2016), dintre care 117 pacienți încheiaseră anterior vizitei cel puțin un tratament cu antibiotice cu spectru larg, AINS și/sau preparate fitoterapice cu viză antitusivă, fără ameliorare sau cu ameliorare nesatisfăcătoare a simptomatologiei. Dintre aceștia, 109 pacienți cu factori de risc fumatul activ actual/trecut sau pasiv, expunerea profesională la noxe inhalatorii cu impact asupra arborelui respirator și fără tuse recurentă anterior episodului respirator acut, au fost evaluați din punct de vedere funcțional înainte și după administrarea de Biosept capsule (spirometrie).

Au fost excluși din lot pacienții deja în tratament cu bronhodilatatoare inhalatorii, cu simptomatologie strict cardiacă, boală de reflux gastroesofagian, hipertiroidism, modificări radiologice pulmonare tip condensare/proliferare sau utilizatori de IEC. 60 de pacienți au prezentat modificări ale funcției pulmonare la investigația inițială, restul având rezultate normale.

Evaluarea a arătat impactul pozitiv al administrării Biosept capsule asupra funcției pulmonare, relevat prin îmbunătățirea/normalizarea parametrilor funcționali respiratori, fapt ce poate fi atribuit efectului antiinflamator, mucoprotector și mucolitic al produsului.

La toți pacienții administrarea de Biosept capsule pe o perioadă de minim 10 până la 30 de zile a dus la ameliorarea până la dispariția totală a simptomatologiei respiratorii (tuse, expectorație, obstrucție nazală etc.) la cazurile studiate, fără prezența reacțiilor adverse.

Rezultatele obținute confirmă faptul că un complex fitoterapic având efect antiinflamator, protector al mucoaselor respiratorie și digestivă, mucolitic, antiviral, antibacterian, cu toleranță bună și practic fără efecte adverse, așa cum este produsul Biosept capsule, este o alternativă eficace în paleta terapeutică de primă intenție dar și în situația eșecului terapiei convenționale – în inflamațiile respiratorii acute și reziduale.